u t o p i a

[Utopia – spațiul interacțiunilor]

Prof. Valeria Roşca, Colegiul „Gheorghe Tătărescu” – Rovinari

Avem nevoie de un spaţiu al interacţiunilor care pot deveni neconvenţionale. Convenţionalul este un passe-partout, o haină gri care te apără de priviri insistente, are virtuţile lui dar te şi osifică, îţi şi compromite orice şansă de împrospătare. Bătrâneţea, am aflat pe drumul meu spre ea, nu este numai timpul artrozelor ci şi al flexibilizării. Cum altfel ţi-ai putea regenera cartilagiile profesionale decât prin dialog, prin ascultarea atentă a altora, prin critica pozitivă, cu grijă şi pentru izbânzile, nu numai pentru stângăciile celorlalţi?!

Convenţionalul, pentru profesia noastră de educatori cărora aproape că li s-a retras licenţa de a face educaţie şi cărora li s-ar sugera mai degrabă rolul de prestatori de servicii în educaţie, convenţionalul pentru noi ar fi să ne retragem în limbi de lemn. Limbajele de specialitate sunt de mare folos, ele legitimează şi creditează profesionalismul, fără tăgadă, dar uneori şi izolează nepermis profesioniştii în turnuri de fildeş. Mai ales filosofii au fost acuzaţi că dezbracă rar haina de gală[1], că ei greu se coboară în cetate, că şi mai rar se amestecă printre mulţime, şi cum profesorii de socio-umane i-au frecventat, mai mult sau mai puţin intens, pe filosofi, ar putea rămâne şi ei cu gustul extrem al elitismului, şi cu deprinderea vieţii în sfere izolate. Intelectualii români observau adesea că ei între ei nu se citesc. Horia Roman Patapievici scrie despre existenţa spaţiului public în termenii: “efectele secundare ale spaţiului public –incultura diferendului”[2]. Pledoaria intelectualului evocat este că avem nevoie de o piaţă a ideilor. În absenţa ei, riscăm indolenţa, desconsiderarea aproapelui, incapacitatea de a accepta regulile valabile pentru toţi. Nu este suficientă piaţa globală, piaţa naţională, unde toţi au acces utilizând mai ales limbajul pasiv, cel al înţelegerii şi al ascultării. Ai nevoie şi o piaţă unde limbajul activ să se poată articula. Localul a devenit altceva decât perifericul. Utopia o fi ea o piaţă locală, dar una închisă, nu este. Găsim şi alte specializări, nu doar socio-umane. Ori, ieşirea într-un spaţiu al interacţiunilor, este o mare izbândă. Asta este Utopia: un loc unde poţi face schimbul de energii, un loc unde te conectezi la priza ideilor celorlalţi, un loc unde îţi primeneşti concepţiile, un loc unde îţi arunci nedumeririle, unde, de ce nu, îţi plângi amarul defazărilor. Cum, Utopia, un loc?! Neverosimil, dar este.